Oblivionesse

Două scene din Groapa lui Eugen Barbu care mi-au plăcut. Nu sunt neapărat reprezentative, dar mie mi-au fost dragi şi atât.

1. “Odată, în tinereţe, cu banda unuia Toropeală, am tăiat o mahala întreagă, la Ciucea, cu topoarele. Gârlă curgea sângele, ucenicule! Înotai. Dam în dreapta şi-n stânga, sunau capetele ca lemnele. Bogaţi negustorii! Retezam degetele şi trăgeam ghiulurile. Îmi umpleam un buzunar. Numai inele cu piatră roşie şi verde aveau, ce vrei, inele de mahări! Şi parale, saci! Ajungem şi la un brutar. Caută-i marafeţii, nu-i găseam, că-i ţinea ascunşi. Am dat în el, n-a spus. Au sărit şi calfele de le avea. Opt am pus jos, cu jupânul nouă. Cum stăteam şi mă uitam la ei, vine un motan şi începe să miorlăie. I-am tras şi lui una. Pe urmă mi-a părut rău, ce avusesem eu cu sufletul ăla? “
2. “În Caţavei se strânsese lume ca la urs. În zori, stăpânul a scos-o pe Didina în curte, în pielea goală şi şi-a desfăcut cureaua de la nădragi. A pus lăutarii să-i cânte. Ţiganii nu prea se îndemnau. Le-a arătat cuţitul. Nu prea au avut ce face. Cântau şi plângeau de mila gagicii. O lovea Bozoncea, pornit. Pielea se făcuse vânătă, vânătă. Starostele o apucase de păr şi o îngenunchease între picioarele lui. Îi răsucise coadele bogate să o ţină mai bine şi-o plesnea pe spate şi pe faţă. -Na! Na! striga. Na, să-ţi ajungă! Ţi-a trebuit corditor, ai? Didino, mi-ai mâncat viaţa, Didino… Plângea şi el şi nu se lăsa. Se răstea iar la lăutari. -Ce vă uitaţi, cântaţi, că bag sişul în voi! Gagica se târa pe zăpadă şi-l ruga: – Nu mai da, Bozonceo, nu mai da! Iartă-mă, iartă-mă! Avea mâinile roşii de frig şi pe spinare i se băşicase pielea. Stăpânul nu se ostenise: – Mai na! Mai na!

Mi-a plăcut toată cartea, recunosc. Dar secvenţele astea cel mai mult pe moment. Cea cu motanul e evident de ce, iar cea cu bătaia… ei bine, mi s-a părut un mult mai bun “turn on” decât multe pornuri pe care le-am citit/văzut. Poate eram eu într-o dispoziţie specială, dar mi s-a părut arrr scena.

A, şi moartea lăutarilor, dar e lungă şi mi-e lene să o copiez. Citeşte cartea să vezi ce frumos se moare.

Mie mi-e dragă toată lumea aia pe care ai numi-o simplă pentru că aşa s-a împământenit sensul. E o lume frumoasă în care oamenii sunt aşa cum trebuie să fie. Aveam nevoie de o vacanţă de la personajele sclifosite şi stilizate, iar oamenii din groapă erau chiar ce-mi trebuia. O să rămână printre cărţile dragi, în mod sigur. Chiar nu mai ţineam minte nimic din ea, că o mai citisem în frageda-mi pruncie. Mi-a plăcut tot, vocabularul, cântecele, atmosfera… poate chiar ar fi fost frumos un cd cu toate versurile de acolo chiar cântate, să le asculte şi copilul. Copilul căruia îi e bine în astfel de lumi, pentru că are şi el bucata jegoasă, beţivă, curvă şi hoaţă şi se bucură când o regăseşte. Atunci s-ar îmbrăca într-o fustă de-a bunică-sii, s-ar lăsa în picioarele goale prin glod şi ar bea nişte vin tare direct de la canea.

În afară de cartea frumoasă, am mai citit de când nu am mai dat pe aici:

• Anul morţii lui Ricardo Reis de Saramago. Dar mint, nici măcar n-am terminat-o. Clar, prea mult Saramago deodată nu e bun. La început mi-a plăcut, dar apoi m-am plictisit şi n-am mai terminat-o.
• Sir Sugismund – Luca Dinulescu. Acum nu ştiu ce să zic. Ziua în care am citit-o a fost cretină, sau poate cartea chiar e idioată şi degeaba. Nu mă apuc să o recitesc, dar nu mi-a plăcut. Poveşti idioate care nu prea mi-au suscitat interesul, nişte frustrări şi, în general, chestii româneşti. Oricum, nu pentru mine.
• Dacă nimeni nu vorbeşte despre lucruri obişnuite – Jon McGregor. Am citit-o într-o după-amiază în care mă bâzâiau albinele şi muştele şi-am mâncat nectarine crude până m-au usturat buzele şi cerul gurii. Asta e o carte destul de frappe, aşa, cu oameni abia creionaţi. O atmosferă delicată şi feminină rău. Da, poate în altă atmosferă m-ar fi relaxat şi mi-ar fi plăcut, sau mi-ar fi dat o stare de bine. Dar nu am fost eu în starea pe care o cerea cartea.

Deci în afară de Groapă am cam citit ca să nu stau degeaba, nu m-a marcat nimic, nu am fost de acord, nu am avut chef, nu am avut nimic. Am fost o căpşună.