Oblivionesse

Am citit ieri cea mai plictisitoare carte din ultimul timp. “În clipa morţii” de Jim Crace. Nu ştiu cine a făcut comentariile elogioase de pe coperta a patra şi ce le-a plăcut, dar pe mine nu m-a atins deloc şi abia aşteptam să se termine.

Deci era cu doi care au murit. Şi ăştia doi cică se iubeau (lucru care reiese din rezumatul ăla mic de la început mai degrabă decât din carte). Şi s-au dus ei să rememoreze trecutul pe nişte dune pe care au făcut sex prima dată, s-au dezbrăcat (numai că ea nu avea niciun chef) dar a venit un hoţ cae le-a dat cu o piatră în cap şi-au murit. Până să moară, el şi-a pus mâna pe coapsa ei şi-a rămas aşa. Da, ştiu, am povestit foarte frumos, merit un premiu.

Până la urmă, cred că nenea ăsta, Crace, nu e un scriitor bun. Pentru că ar fi multe momente frumoase în carte, dar nu prea i-a reuşit descrierea. Chiar şi ăsta cu mâna pe coapsă. Plus multe descrieri ale descompunerii, pe care eu de obicei le agreez, dar acum nu mi-au plăcut. Sau chestia cu lăcustele de ţărm şi cu trucul lui. Chiar şi povestea cu nenea de la morgă care era high mai mereu, putea să fie ori amuzantă ori impresionantă, dar a fost banală. Nene, nu te pricepi la povestit.

Deci el încearcă să-i scoată pe ăştia doi zoologi din banal prin moarte, îmi explică cineva. Dar se pare că reuşeşte exact contrariul. Totul pare şters, deşi se vede că se străduieşte din răsputeri să impresioneze. La mine n-ai reuşit. Mai încearcă.

Trebuie să mă dreg după cartea asta. Am de ales între:
Salman Rushdie – Pământul de sub tălpile ei (n-am mai citit nimic de omul ăsta); Haruki Murakami – La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (pe care am amânat-o mult şi nu ştiu dacă o să-mi placă); Poezie japoneză modernă; Cartea cu bunici (pe care n-am apucat s-o termin dar cred că o iau de la început); Gaetan Soucy – Fetiţa care iubea prea mult chibriturile; Poezii de Marin Sorescu şi teatru de Vişniec – Groapa din tavan.