Oblivionesse

Am decis cine câștigă la concursul cu Editura Nemira.

Premiul I și Premiul Special Umberto Eco pentru subiect livresc : Laura

Premiul II și Premiul Special Haruki Murakami pentru fantastic: Downtownjesus

Premiul III și Premiul Special Tristan Tzara pentru dadaism: Ignat Andrei

Acestea sunt poveștile:

I

Deodată

Intră în bibliotecă fără nici cea mai vagă temere că prietenii ei, “Oamenii de hârtie” nu aveau să fie acolo. Îi ştia deja bine şi nu se mai punea problema ca aceştia să îi înşele încrederea. Ariciul, “Şobolanul”, “Porcul Spinos” şi Şoarecele – cel mai neîndemânatic şi indiscret, ce fusese din greşeală văzut de neiniţiaţi şi din cauza căruia toţi copiii pasionaţi de lectură erau acum numiţi “şoareci de bilbiotecă”, aceştia erau cei careâ îi înseninau fiecare după-amiază.
Se aşeză în fotoliul din dreptul geamului. Deşi foarte agitată din cauza misterului ce părea să învăluie din ce în ce mai mult micul orăşel, reuşi să pară calmă, chemându-l în gând pe Omul de hârtie de care avea nevoie. Acesta îşi făcu în curând apariţia. Astrid rămase uimită de “eleganţa Ariciului” care, în ciuda manuscrisului gros pe care îl purta nu lăsa să se întrevadă pe chip nici cea mai mică sforţare. Fata privi uimită titlul : “Istoria Cavalerului şi a Fecioarei venite din Lilliput cu burta la gură”. Ce legătura putea acesta să aibă cu tristeţea ce învăluia pe nesimţite tot oraşul (căci acesta era misterul ce o frământa) ?
Niciunul din prietenii ei nu mai era precum înainte, toţi erau apatici, depresivi şi nici nu mai voiau să iasă din casă, dând vina pe criza adolescenţei -criză a adolescenţei care se prelungea până la 70 de ani din câte se părea întrucât bunicul ei era la fel de lipsit de chef de viaţă precum ei.
Ariciul îi puse în braţe manuscrisul şi se îndepărtă grăbit. Astrid îl deschise şi începu a citi:
“Toţi cred că depresiile se datorează faptului că oamenii realizează că au o “viaţă scurtă”, din cauza “iubiriii etc.”, niciunul nu ştie însă că “particulele elementare” ale tristeţii sunt picăturile de apă.
Vi se tot promovează importanţa circuitului apei în natură, dar cum rămâne cu circuitul apei în corp ?
Nu aţi observat ce se întâmplă după ce mergeţi la mare, după ce vă îmbibaţi trupul şi sufletul de apă ? Când vă întoarceţi şi vă amintiţi de acele clipe, vă vine să plângeţi şi sunteţi trişti, căci apa intrată în voi cu voiciune trebuie să iasă cu tristeţe. ”
Astrid se surprinse gândindu-se cu nostalgie la frumuseţea clipelor petrecute alături de marea copilăriei ei şi înţelese.
Depresia generală din oraşul ei se datora suprasaturaţiei oamenilor cu lămâi, recoltelor abundente ce duseseră la un exces de apă în organism şi la sindromul cunoscut sub numele de “tristeţi de lămâie”.
Aceasta boală trebuia să fie eradicată.
Natura trebuia să moară, aveam nevoie de o “natură moartă”.

II

Himera il lovea din dreapta, cu ceva ce putea sa fie la fel de bine o batista sau un topor. Inalta si neagra, semana cu o pisica spanzurata de ramurile unui plop.
Demonul, in schimb, era frumos, iar el, ca un barbat adevarat, avea putere sa recunoasca acest adevar. Daca muritoarele l-ar vedea, s-ar indragosti cu siguranta de el. Normal ca asa s-ar intampla, se gandea, raul poseda dintotdeauna secretul frumusetii intunecate, revoltate si definitiv atragatoare. Statea intotdeauna in spatele cercului, cu un nedisimulat aer de superioritate amestecata cu mila, facandu-l sa creada ca el avea sa-i dea lovitura finala, dar refuza sa participe la tortura la care este supus detinutul sau. Detinutul ajunsese sa-l considere prieten. Incercase odata sa-i aprinda tigara cu o bricheta uitata in buzunarul camasii inainte sa vina aici, dar demonul refuzase cu un gest tacut al mainii. Lui i se paru ca gestul avea si o urma de tristete.
Sobolanul nu facea decat sa-l muste de degete. Banuia ca vrea sa i le toceasca, sa nu mai poata sa ciupeasca corzile chitarii sau sa-si termine poemul. Erau insa minute in care disparea, probabil avand si alti “clienti” in celelalte incaperi ale grotei, si in minutele acelea degetele i se vindecau miraculos datorita mangaierilor primite de la cele sase naluci. Dar nici ele nu erau de partea lui; obisnuiau sa fredoneze cu vocile lor pitigaiate si uneori sugrumate franturi de opere clasice, intonand un “laaaa” nesfarsit care anula efectul placut al atingerilor. Dupa ce degetele erau complet vindecate, sobolanul se intoarcea si musca iar si iar, redeschizand fantana sangeroasa. Mai era in grota si un golem, care isi petrecea timpul acompaniind nalucile cu un contrabas metalic imens, care nu facea decat sa inaspreasca vocile spiritelor si sa-i topeasca creierul.
Uneori, contrabasul trecea in mana demonului si atunci creaturile se adunau in jurul sau si incepeau sa danseze, parasindu-l intr-un colt pe scriitorul cu degetele sangerande. Atunci, paradoxal, el suferea mai mult decat oricand pentru ca in aceste momente chipurile li se luminau si deveneau aproape frumoase, iar muzica demonului il facea si pe el sa vrea sa danseze. Se gandea atunci ca si el ar putea face parte din echipa, ca ar putea chiar sa devina liderul lor, pentru ca si oamenii cunosc o groaza de metode de tortura, e chiar unul din lucrurile la care se pricep cel mai bine, avand in vedere ca ei sunt creatorii tancurilor, laserelor si ai atomocentralelor. Atunci vroia sa fie unul de-al lor.
Pe neasteptate, un inger aparea si-l ducea pe plaja, unde statea cu el un rasarit si un apus. Poate la ingeri asa se masoara timpul, in rasarituri si in apusuri. Il chema Ai si nu vorbea niciodata cu el, desi nici nu era nevoie de cuvinte intre ei ca sa se inteleaga. Marea si tacerea blanda a lui Ai il faceau sa se intoarca in mijlocul cercului monstruos zambind si sa-si pastreze zambetul subpamantean pentru aproximativ trei zile, dupa care incepea sa-l astepte nerabdator pe Ai, care venea negresit, cu o exactitate haotica. Singurul defect vizibil al lui Ai era ca semana prea mult cu demonul. Mult prea mult.

-A adormit, gata?
-Da, domn’ doctor, a dat Dumnezeu sa se linisteasca. Sa stiti ca basmul ala cu “daca citesti prea mult te scrantesti” nu e numa’ basm, domn’ doctor, asa sa stiti de la mine. In locu’ dumneavoastra, io m-as duce vreo doua saptamani la Sinaia, domn’ doctor, ca nu se stie niciodata ce-ajunge omu’ in viata…

III

“Himera” mi-a scris “Scrisori de la Londra” in care mi-a povestit despre ” Istoria cavalerului si a Fecioarei venite din Liliput cu burta la gura”. Apoi a facut le “Tour de France” ca sa ajunga in “Anglia, Anglia” ca sa il cunoasca pe ” Ingerul de la fereastra dinspre apus”. Apoi , intilnindu-se cu Un barbar (d)in Asia” si-a cumparat “Dictionarul Khazar” din “Atena”.A vizitati apoi “Santierul fantoma”si, cind a vazut “Pe neasteptate, un inger” a crezut ca i se nazar “Naluci” , “Demon”(i) – dar nu era decit “John Infernul” care gusta din ” Sobolanul” si a poftit-o la “Cafe au lait”. Dar “Biserica din geamantan” s-a descompus in “Particulele elementare” – asa ca solutia a fost sa puna “O bomba in palatul regal”

Veți primi un mail.