Aflu că am un nivel excepțional de italiană, spre deosebire de nivelul mai-degrabă-bun pe care-l aveam la începutul școlii. Mă îndoiesc. Acest nivel a fost dedus dintr-un test în care am fost întrebată care sunt zilele săptămânii, în ce lună cade ziua mea, ce muncesc, care e forma de passato prossimo a unor verbe, care sunt prepozițiile corecte în vreo cinci fraze și cum fac niște substantive la singular/plural. Sunt foarte excepțională la asta. Mă duc să port conversații academice cu italienii. Peste un timp o să dau și un test adevărat (tip cambridge/delf/goethe) care să-mi certifice talentul deosebit la această limbă minunată.
Ieri am fost la un concert gratis cu Spiritual Front, care suspectez că aici nu sunt o formație apreciată de neofolk, ci un fel de Holograf care cântă la ziua primarului și joi seara în club. Cu această ocazie am văzut primele pițipoance adevărate de aici. Le-am văzut e puțin spus, ființele astea îmblănite și dantelate s-au frecat de mine toată seara, într-o încercare proprie de dans rock. Surprinzător, nu se potriveau în peisaj.
Mi-e dor de un bar care să-mi placă și unde să mă cunosc cu barmanul și clienții – și care să nu fie la 2 ore distanță de casă, dar probabil cer prea mult, având în vedere că aproape orice e foarte departe de casă. În condițiile astea de locuire la capătul lumii, cultura mea se va îmbogăți simțitor, întrucât citesc o carte pe zi în cele minim 4 ore din viață pe care le petrec în mijloacele de transport. Tot în condițiile în care nu am un bar al meu, barul de la școală va fi subiectul unui experiment în care eu și doi colegi ne vom corecta cafeaua cu fiecare băutură posibilă, până le încercăm pe toate. Avem prea mult timp.
