Am terminat definitiv și irevocabil toate cărțile în română. De când biblioteca îmi propune foarte multe cărți în limbi străine, mi-am propus să nu mai citesc traduceri decât dacă este cu adevărat necesar. Îmi mai trebuie germana și rusa ca să pot citi majoritatea literaturilor serioase europene în original. Dacă o să reușesc să mă împing să fac și asta, o să fiu o fată cu foarte puține dorințe în viață. Aveam impresia că e snobism chestia cu cititul în original, dar trăiam în negură – e cu totul altceva, unele cărți curg total diferit în varianta adevărată. Da, știu, mi-a trebuit mult să aflu asta, dar ce să fac dacă-s încăpățânată?
Am aflat cu stupoare că Milan Kundera și-a scris o mare parte din cărți în franceză. Cel mai probabil toată lumea știa asta, eu eram ultima care avea impresia că a scris doar în cehă. Dar na, sunt o ignorantă, nu prea mă interesează nimic despre autori și sar cu nonșalanță peste prezentarea lor, ca o novice într-ale culturii ce mă aflu și mă voi afla mereu.
I have decided that I have no talent, none whatsoever.
Tot dintre stupori literare, cum de n-am descoperit mai demult că-mi place Alessandro Baricco? Îl citisem eu așa într-o doară, mi se părea bun, dar de când m-am apucat de el în italiană parcă am dat de alt gust. Are șanse să intre la autori preferați.
Mă apuc de aprofundat literatura și cultura italiană. Nu vreau ghid și cronologie, o să iau pur și simplu din raft literatură și istorie. Mai bine îmi găsesc singură firul. Am o istorie literară a cărei singură calitate e că are coperți frumoase și umple multă bibliotecă, dar nu am de gând să o deschid până nu mă dumiresc de capul meu care-i faza cu literatura lor.
Fiindcă am așa mult timp, până la toamnă ăsta e planul: sport și citit în fiecare zi, să mă fac frumoasă pe dinăuntru și pe dinafară. Și golăneală, cafea scorrettă, alcool, concerte, veselie, iubire.
fără vreo aparentă legătură cu postul tău, voiam să-ţi înnod, cumva, pe încheietura mâinii, mărţişor frumos. (şi puţin dor, dar numai puţin)
şi-acum, cu o aparentă legătură, catrenul ăsta cu doze amuzante de frumuseţe şi de italie. pentru tine, doar pentru tine:
“A! bellă ești, dilecto! și capellura-ți blondă,
De voluptate peplu, ca crinii lui Amor,
Cu buclele lui Phebu te-amantă, te circondă
Electric radioasă. Te-acoperă, că mor!”
(semnează umil i.h.r.)
Alegză, mai ești aici, mai circuli pe bloguri?
Eu n-am avut mărțișor azi, pentru prima dată de când mă știu. Am uitat să-mi car cu mine, aici nu se găsește, iar să cer să-mi fie trimis mi-am adus aminte prea târziu. Am fost puțin tristă. Așa că mulțumesc pentru mărțic.
Ion Heliade Rădulescu este creatorul proto-rotalianei, limbă pe care cu mândrie o vorbesc urmașii săi pe meleaguri romane.
mai circul, dar mai mult mă opresc pe la gardurile oamenilor.
desigur, este, băiatul merită un premiu şi o statuie plină de porumbei cu nevoi speciale.
japoneza nu intra la socoteala? eu daca nu citesc in limba originala, prefer sa fie engleza. cred ca e prea tarziu pentru mine sa ajung la acelasi nivel lingvistic si in olandeza, franceza, italiana, spaniola.
Și eu sunt prea bătrână ca să mai învăț japoneza.
Eu acum dacă nu citesc în limba originală, prefer să fie româna, chiar dacă are traduceri mai proaste decât engleza, că mi-e dor să o citesc.
De pe la 10 ani am tot citit Shogun o data la 1,5 ani, versiunea pe care o aveau parintii mei de dinainte sa ma nasc. Intr-o vara se dadeau la Adevarul si le-am cumparat pe acolo, dar cand le-am citit m-am ingrozit de cat de diferita e traducerea. Aia veche e mai poetica, mai frumoasa, ca sa nu mai zic de greselile de tipar din versiunea noua. Bleah.